Ce freamăt a cuprins Ierusalimul,
Mirați se legănau în vânt finicii,
O dulce-aromă răspândea salcâmul
Când a intrat Isus cu ucenicii.

Cu mic cu mare s-a pornit poporul,
Cu ramuri, haine așternând în cale,
Să-L facă rege pe Învățătorul,
Îl aclamau în cânt și osanale!

Și, cum trecea cu-alai, cu măreție,
Îi binecuvântau slăvitul nume:
Urmaș lui David la împărăție
Și-ntre proroci gândeau că pot a-L pune.

Cântau cu foc cinstind a Sa lucrare...
Sărmana turmă își urma Păstorul,
Dar nu știa că-i ceas de cercetare,
Că-i între ei Atoate Ziditorul.

Că El primise toată stăpânirea
În lumi celeste fără-asemuire,
El nu râvnea nici tronul, nici mărirea,
Ci făurea a noastră mântuire.

Sălta Ierusalimu-n sărbătoare,
Dar Domnul suspina pentru cetate,
Știa că-i slavă iute trecătoare,
C-aceiași vor striga: "cu el la moarte!"

Ar plânge El și pentru noi azi oare?
Noi știm acum cu cine-avem de-a face,
Ne cântă inimile-n sărbătoare
Umplute de iubirea Lui, de pace?

Dacă numai pe buze-s osanale,
Dar inima-i înstrăinată, rece,
Poți să-I așterni un braț de flori pe cale,
De nu-L iubești, din nou zadarnic trece!


21 martie, 2024